miercuri, 15 februarie 2012

Gemania: Si noi am putea...


Salutare, dragii nostri,

Va aducem vesti proaspete de pe taramurile nemtesti, in dorinta de a impartasi cu voi din experienta pe care o traim in aceasta tara. Ceea ce am vazut aici, in Germania, este ceea ce ar trebui incadrat la capitolul normalitate si anume o societate asezata, care acorda o mare atentie generatiei urmatoare – cea a copiilor nostri. 



Cu riscul de a va plictisi, am sa va expun o serie de bune obiceiuri pe care le-am observat la Spitalul Universitar din Mainz – Uniclinik, unde este internat Mina.


Oamenii acestia sunt modesti…  de exemplu, aici toti medicii recomanda o a doua parere. Si am inteles ca asta este decontata si de casele de asigurari medicale - pentru cei care vin cu asigurare medicala. Personalul medical este atat de amabil si prietenos, in special cu copiii, incat ai impresia ca iti pregatesc ceva. Pur si simplu, te simti coplesit de atata atentie. Vorba Rodicai: medicii si asistentele din spital, inainte de a invata meseria lor, au urmat un curs de facut figurine din manusi chirurgicale - altfel nu imi explic de ce toti stiu sa faca asa ceva si cu multa imaginatie chiar. Nu am intalnit deloc renumita raceala germana in acest spital.


Turci, chinezi, arabi, rusi, toti cetatenii germani sositi cu copiii la tratament, au parte de aceeasi atentie.  Cateodata ai impresia ca au uitat de tine, dar nu este deloc asa. Daca ai anuntat o problema, cineva va veni cu siguranta sa o rezolve imediat ce se va putea. Cu siguranta nu vei fi uitat. Acum mie mi-e rusine de insistenta de care am dat dovada la primele consultatii, cand am fost lasat intr-o camera cu familia si am crezut ca am fost abandonat,  iar ulterior medicul oncopediatru, dr. Russo - o femeie cu un ras de-a dreptul molipsitor, a sosit si si-a cerut scuze ca ne-a lasat sa asteptam, explicandu-ne ca a sosit un caz grav al unui copil si a trebuit sa se ocupe de el si de familia acestuia. Mai tarziu, am vazut-o in camera de urgente stand cu capul intre maini. Apoi, am vazut-o din nou la lucru, dand telefoane in interesul pacientilor. Dupa care i- a recoltat personal sange lui Mina. 

Ulterior am aflat ca in Germania, la sectiile de pediatrie, numai medicii recolteaza sange si pun branule. Imi este rusine, dar trebuie sa intelegeti ca asa  am fost educat, sa fac eforturi pentru a mi se acorda atentie mie si familiei mele si asta pe fondul unor experinte urate pe care le-am avut cu sistemul sanitar romanesc.

Ca tot vorbeam de seriozitate… l-am dus pe Mina la Mainz pentru investigatii, diagnostic si ulterior tratament, dar ne-am lovit de o alta problema. La radiografie s-a observat o pozitionare incorecta a camerei montata sub piele in vederea efectuarii tratamentului chimioterapeutic. Dispozitivul fusese montat in Romania printr-un act chirurgical, sub anestezie generala. Medicii de aici ne-au spus ca ei considera acel dispozitiv inutilizabil pentru chimioterapie, deoarece este foarte aproape de inima, ca afecteaza ritmul cardiac si ca ar trebui scos.


Dragilor, fiul meu are 1 an si 3 luni si are deja la activ trei anestezii generale, adunate in doar o luna de zile. Una la operatia de scoatere a tumorii la spitalul Grigore Alexandrescu, ocazie cu care i s-a pus un cateter. Una pentru montarea camerei - tot un tip de cateter mai evoluat - la spitalul Budimex, deoarece la externare cei de la spitalul Grigore Alexandrescu i-au scos primul cateter montat pe timpul operatiei, fara vreun motiv concret. A treia la Mainz, deoarece acel cateter tip camera montat la spitalul Budimex nu era montat bine.

Binenteles ca i-am suspectat pe cei de la spitalul din Mainz ca sunt interesati de venituri suplimetare si ca au invocat scoaterea cateterului drept motiv pentru o noua operatie. Cati nu ar fi gandit asa, daca ar fi fost in locul meu? Dar analizand mai atent si discutand si cu alti oameni din Germania, am aflat ca nimeni nu ar face asa ceva aici, acest lucru fiind considerat un act criminal. Dovada stau radiografiile cu care pot demonstra oricand necesitatea scoaterii dispozitivului. Si inca ceva, pe timpul noptii  Mina a fost monitorizat cardiac, perioada in care am observat si noi aceste fluctuatii. 

Pana acum, Mina nu a plans la nici o procedura medicala, nici macar cand i-au recoltat sange.  Recoltarea de sange a fost efectuata – dupa cum va spuneam mai devreme - de o singura persoana, Dr. Russo, la biroul ei, ajutata de lumina de afara (avea o tehnica prin care inclina rulourile de la geamuri, in asa fel incat sa se ajute de lumina solara). O singura asistenta era langa ea, pentru a-i tine eprubetele. Si a folosit pentru recoltare doar un ac metalic.


Eu unul nu am vazut in Romania medici recoltand sange. Este treaba asistentelor si sunt cate doua  trei la un copil. In Germania, este exclusiv treaba medicilor pediatrii. Vedeti cat de importanti sunt copii pentru ei? 

Aici, o asistenta este considerata prea putin pregatita pentru a recolta sange unui copil. Sa va descriu cum se recolteaza sange unui copil in Romania? Mamica il tine in brate pe copil  - asta in cazul in care este lasata sa asiste, o asistenta ii imobilizeaza picioarele copilului, o alta ii tine mainile, iar a treia ii recolteaza sange. Poate credeti ca exagerez, dar cine are copii stie despre ce vorbesc.

Si inca ceva: aici pana si plasturii pentru copii facuti pentru a fi aplicati pe intepatura sunt decorati cu desene animate, cu masinute si animale, lucru care ii readuce copilului zambetul pe fata. Chiar si mastile pentru gura sunt decorate cu personaje din filmele Disney, la fel si ferestrele…



De asemenea, spitalul de copii Kinderclinik dispune de multe locuri de joaca pentru copii. Caci altfel de ce s-ar numi “de copii”…  Are o mica gradinita cu cate doua educatoare pe tura, sala de asteptare are si ea un loc de joaca si fiecare sectie detine o camera de joaca pentru copii plina de jucarii,  jocuri  si  carti. In tot spitalul sunt expuse lucruri facute de copii - sau pentru copii, din hartie, bete, sfoara si creioane colorate. Spitalul acesta este impanzit de asemenea lucruri.



De ce va povestesc toate astea? Pentru ca acesta ar trebui sa fie  standardul pentru copiii nostri. Scriu si pentru toti scepticii care considera ca la un tratament nu conteaza confortul, curatenia, sau starea de spirit. Am fost atentionat de unii apropiati ca pun prea mult accentul pe aceste lucruri, dar in tratarea cancerului este foarte important ca, pe perioada tratamentului, copiii – dar si parintii care ii insotesc - sa aiba parte de cele mai bune conditii de confort si igiena. Este foarte important ca ei sa zambeasca, sa aiba un moral ridicat, pentru ca astfel sa nu le dispara scanteia si dorinta de a lupta pentru viata!

Tratamentul unei asemenea boli ii aduce uneori si pe pacienti, dar si pe parintii acestora, in stari in care ajung sa nu-si mai doreasca sa traiasca. Imi amintesc ca, atunci cand ne aflam internati la Bucuresti la spitalul Budimex, in sectie s-a aflat ca un fost pacient, un baietel ce fusese transferat de curand la un spital in apropiere de domiciliul si pentru care nu se mai putea face nimic, murise. Un alt baietel de aceeasi varsta din sectie, cu acelasi diagnostic, a aflat acest lucru, a cazut in depresie si  nu a mai vrut sa manance nimic. Este foarte important pentru pacienti sa se hraneasca bine pentru a putea recupera deficitul celular din sange. Fiul meu, Mina, care se imprietenise de ceva vreme cu acest baietel, mult mai mare decat el de altfel, se plimba in acea zi – dupa cum ii era obiceiul - pe holul sectiei spitalului din Romania in care nu exista nici un loc de joaca si nu este spatiu suficient si le zambea pacientilor (avea el clientii lui), ii speria (le facea BAU!) si vreau sa va spun ca prin prezenta sa vesela a reusit sa-l scoata din starea de depresie pe acel baietel. Daca nu a fost el artizanul, cel putin a avut un rol important in asta. Ce vreau sa va spun, de fapt, este ca starea psihica a pacientului este foarte importanta!

Inafara de atitudinea personalului medical, de amenajarea prietenoasa a spitalului si de existenta locurilor de joaca, mai exista o serie de obiceiuri bune pe care am putea sa le copiem si noi. Astfel, am observat in Germania pacienti sub tratament chimioterapeutic care sunt plimbati in carucior cu perfuzia dupa ei, afara, in salile de vizita acolo unde stau impreuna cu toata familia si cei dragi, iau masa cu acestea, bineinteles cu respectarea tuturor regulilor de igiena si protectie, in special prin aplicarea mastii de gura. La noi, copiii stau in pat zile intregi pe perioada chimioterapiei. Iar un astfel de tratament poate dura chiar si peste 24 de ore si, apoi, hidratarea tot prin perfuzie inca doua-trei zile…  

Un alt lucru bun pe care l-am observat este acela ca tratamentul la acest spital este planificat in asa fel incat, la sfarsit de saptamana, pacientul sa mearga acasa la familia sa. Cred ca asta este explicatia pentru care in timpul saptamanii era plin, iar sambata dimineata ne-am trezit cu sectia goala.
Si inca ceva. Spitalele sunt pline ca si la noi si, totusi, aici nu exista inghesuiala din Romania. Pe noi ne-au cazat in prima zi la sectia de neonatologie, pentru la oncopediatrie era plin. Ia sala de operatie intrau pacienti pe banda. Medicii chirurgi opereaza continuu, pe parcursul intregului tot programul de lucru, dar cu toate astea nu sunt supraincarcati  si lucreaza degajat.  

Pacientii-copii sunt dusi cu patul din salon pana in sala de operatie, cu tot cu ursuletii si jucariile lor. Pacientul este scos din salon cu patul, usa fiind suficient de lata ca sa le permita acest lucru, este dus la un lift, coborat la subsol si de aici este impins printr-un sistem de tuneluri subterane care fac legatura intre diverse cladiri ale spitalului. Apoi, este dus la cladirea aferenta chirurgiei si este urcat cu liftul pana in sala de operatie. Cand se trezeste, copilul se vede intr-un loc cat de cat cunoscut (patutul lui), langa obiecte familiare, plus ca isi vede si parintii. Cand preiau un copil, chirurgii mai intai interactioneaza cu el pentru a-i castiga increderea. 

Pe Mina l-a luat chirurgul - o namila de om cu aliura de nordic - insotit de un alt medic, la fel de impresionant ca statura, si a intrat cu el in brate in sala de operatie, in pasul strengarului. La sfarsitul operatiei, dupa ce Mina s-a trezit, un alt barbat (nu era chirurg) s-a prezentat si a informat-o pe Rodica despre cum a decurs operatia, despre faptul ca Mina nu plans deloc, ce procedura urmeaza sa se mai faca si despre controalele medicale. Era in tema cu tot. Si la sfarsit a spus ca va merge sa-si scrie raportul.

Nu scriu toate aceste lucruri pentru a sublinia faptul ca noi suntem mai slabi pregatiti, ci pentru ca eu consider ca acesti oameni nu fac ceva deosebit, ci fac ceva normal, de bun simt. Dupa mine, ei au doua lucruri importante ce noua ne lipsesc: organizare si  motivatie. Asta da eficienta in actul medical. Sunt bine organizati si pare ca le si place ceea ce fac. Lucreaza la un standard de conceptie si de igiena mult peste cel din Romania!

Oameni buni, au dozatoare pentru dezinfectat mainile pe fiecare perete, din fiecare incapere  fie ca e vorba de dormitoare, bai, locuri de servit hrana, locuri unde se distribuie alimente etc., chiar si la intrarea in spital. Sunt cate doua: cu detergent pentru maini si cu dezinfectant. Daca faci un calcul cat cheltuie un spital pentru a trata bolile rezultate din cauza igienei deficitare a mainilor, vei vedea ca merita cu prisosinta investitia in astfel de dozatoare.

Dragilor, un ultim lucru pe care doresc sa vi-l spun este ca, in mare parte, medicii  de aici sunt tineri. Sunt sefi de sectie care au putin peste 40 de ani, medici specialisti despre care initial am crezut ca sunt stagiari. Am vazut un singur medic de aproximativ 50 ani la sala de operatie. Inca nu inteleg de ce, dar este posibil  ca atitudinea personalului medical descrisa mai sus sa fie si din acesta cauza.

In concluzie: sunt tineri, sunt seriosi in aplicarea tratamentului, sunt prietenosi si constienti ca lucreaza cu copii si, nu in ultimul rand, au una dintre cele mai bune aparaturi de diagnosticare medicala din Germania. Asa declara ei, cel putin. De exemplu, aparatul pentru efectuarea RMN-ului, achizitionat de curand, este cel mai performant in acest moment si este marca SIEMENS. Au afirmat, cu mandrie chiar, ca in Germania se gasesc doar trei astfel de aparate, unul dintre acestea aflandu-se in dotarea spitalului lor. Si cred ca este destul de aglomerat, pentru ca Mina are programare pentru RMN abia pe 21 februarie.

Sper din tot sufletul ca decizia pe care am luat-o, respectiv aceea de a-l aduce pe Mina la clinica din Mainz, sa fie una buna. Pana acum a fost bine. Speram sa fie si de-acum incolo, dar o sa va tinem la curent cu ce se intampla pe-aici. Pana atunci, va doresc tuturor numai bine!

Cu drag,
Claudiu

6 comentarii:

  1. Draga Claudiu
    Ma bucur sa aud vesti depre Mina...Aveti incredere in Dumnezeu si in patronul pustiulicului Sfantul Mina si totul va fi bine....
    Laurentiu

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragii mei,

    Impresionante si imbucuratoare vesti, da, asa e, e normalitatea unui sistem construit cu greu dupa razboi, cand oamenii au fost liberi si au putut gandi sa faca fiecare in viata profesia pentru care a fost inzestrat, nu ca in Romania, unde comunismul asumat si practicat de o intreaga generatie a tinut sub obroc pana si puterea de a-ti urmari propriile vise. Am o curiozitate, spitalul e public sau privat?
    Sanatate multa, toate rugaciunile mele catre Dumnezeu, putine cate au ajuns sa fie, iarasi, din cauza traiului in Romania, contin si gandul la voi,

    Larisa

    RăspundețiȘtergere
  3. Mihaela se roga pentru sanatatea ta, bunul Dumnezeu sa te ajute sa te insanatosesti si parintilor tai sa le dea putere in comtinuare. Te vei vindeca, trebuie sa cresti mare si sa traiesti fericit alaturi de familia ta.
    Suntem alaturi de tine cu gandul si cu sufletul și ne vom ruga ca RMN- ul de mîine sa va dea rezultate încurajatoare.

    SANATATE, SANATATE, SANATATE

    RăspundețiȘtergere
  4. Multa sanatate! Am incredere ca sunteti pe maini bune! Si copilul nostru a fost operat in aceasta clinica anul trecut si am fost impresionati - exact de lucrurile pe care le-ai amintit in articol. Pare ireal fata de ceea ce e in Romania, dar acolo ai sentimentul ca e doar normal, logic si firesc...nu OZN-uri...
    Va tinem pumnii stransi sa fie totul bine

    RăspundețiȘtergere
  5. Ne rugam si suntem alaturi de tine si de parintii tai.Doamne ajunta!O sa fii bine!

    RăspundețiȘtergere
  6. multa sanatate si sa va ajute Cel de Sus!

    RăspundețiȘtergere