Povestea lui tati

Si tati are o poveste a lui, dar care este tot povestea noastra. Va rog eu sa-l ascultati si pe el si, in felul acesta, sa ajungeti sa ne cunoasteti mai bine pe toti trei!


Multumesc frumos!

Ma numesc Claudiu si sunt tatal lui Mina Alexandru. Povestea mea este aceasta:

La 30 de ani am cunoscut-o pe Rodica pe care am numit-o: cadoul meu de la Dumnezeu. Si eu si ea am trecut prin experiente grele, am avut relatii esuate, am suferit, dar gata… ne-am gasit. Pentru totdeauna. 

Dupa cinci ani, m-am gandit ca nu are nici un rost  sa ai o relatie cu o femeie pe care o iubesti si sa nu ai copii. Aparuse fenomenul de cuib. Stateam pana seara tarziu sa downloadez filme de desene animate de pe torente, ca sa aiba  copilul ce viziona, cumparam carti, printam tot felul de materiale educative. 

Intr-o dimineata, pe la ora cinci, cineva ma tragea de mana sa ma trezesc. Era Rodica cu un test de sarcina in mana: Claudiu, tu cate liniute vezi?  Erau doua. Eu am vazut trei, sau patru. Asa a inceput totul.

Inca din primele saptamani a avut probleme: contractii, sangerari, mereu avea impresia ca a pierdut sarcina. Am facut ecografii de mii de euro sa fim siguri ca totul este in regula. Am avut, dupa parerea noastra, cel mai dedicat medic: Dinu Alexandru, de la un spital privat. Imi amintesc cum, dupa cateva ore de morfologie, adormeam pe scaun in sala de ecografie si cand ma trezeam dumnealui inca masura oasele copilului, sau numara vertebrele, dand nervos din picior, dar nu s-a lasat pana nu a vazut totul.

Dar nu a fost sa fie spital privat. Rodica a avut contractii mari si in luna a V –a am dus-o la spitalul CF 2 cu salvarea. Sa-i dea Dumnezeu sanatate doamnei doctor Vanda, care a apreciat foarte bine gravitatea situatiei.

Rodica a fost internata pe sectia doctorului Tanase de la CF2, unul dintre ingerii–medici ai nostri. Dupa trei luni si jumatate de stat permanent la perfuzie si injectii cu calmante, a sosit si ziua cea mare. M-a sunat Rodica si mi-a spus ca a sosit ziua. Cu doua zile mai devreme.

I-am pus numele Mina, dupa sfantul al carui nume il vedeam peste tot si Alexandru, din respect pentru acest medic, dl. Dr. Dinu Alexandru.

A urmat o perioada extrem de incordata in care am invatat amandoi sa avem grija de pitic. Si a mers. Greu, dar frumos. Rodica si Mina aveau programul lor de mancare, de citit carticele, de dansat, de somn. Seara ma asteptau acasa si Rodica imi arata reusitele lui Mina din acea zi. Lunile treceau si a venit vremea cand Mina ma astepta la usa. Ce sentiment frumos! Avea un an. 

A mai durat doua luni si chiar inainte sa scoatem bradul, a venit lovitura: mai intai nefroblastom. Ne spuneau medicii: lasa ca este un tratament relativ  usor...  Apoi, sarcom, care e.. este un cancer care raspunde greu la tratament, dar aveti noroc ca nu este mai rau.

Mina este acum o umbra a ceea ce a fost. Dupa operatie si terapie intensiva, cand l-au adus in salon avea o privire de catel maltratat si se uita pe sub sprancene cu frica. Nu vroia sa doarma pentru ca ii era frica sa nu plecam din nou. A fost prima oara cand a stat fara parinti. Sper ca va fi ultima oara. 

Dupa cateva zile isi mai revenise, dar apoi au inceput tratamentele cu antibiotic. Racise pe timpul terapiei intensive. L-am mutat la celalat spital de copii. Alta schimbare.

Copilul acesta nu a mai trecut pe acasa din data de 22.12.2011. Patutul lui este gol, camera este pustie, pe jucariile lui se asterne praful. In prezent, Mina se joaca cu alti copii cu diverse tipuri de cancer. Ma uit la ei cum se alearga pe holul clinicii de oncopediatrie a domnului Scurtu si juri ca nu au nimic.

Cancerul de copii la inceput afecteaza doar pe parinti...